Un extruder cu un singur șurub este, în general, împărțit în trei secțiuni în lungimea sa efectivă, determinată de diametrul șurubului, pas și adâncime, de obicei fiecare secțiune ocupând o-treime din lungimea totală.
Secțiunea care începe cu ultimul fir de la intrarea de alimentare se numește secțiune de transport. Aici, materialul nu trebuie plastificat, ci mai degrabă preîncălzit și compactat sub presiune. Teoria tradițională a extrudării a considerat această secțiune ca fiind o masă liberă, dar studiile ulterioare au arătat că mișcarea materialului aici seamănă cu cea a unui piston solid; prin urmare, funcția sa este pur și simplu de a transmite materialul.
A doua secțiune se numește secțiunea de compresie. Aici, volumul canalului șurubului scade treptat, iar temperatura atinge punctul în care materialul este plastificat. Aici are loc compresia, începând de la a treia secțiune și descrescând până la prima secțiune. Acesta se numește raportul de compresie a șurubului-3:1 (unele mașini pot avea variații). Materialul plastifiat intră apoi în a treia secțiune.
A treia secțiune este secțiunea de contorizare. Aici, materialul este menținut la temperatura de plastificare, dar materialul topit este livrat cu precizie și cantitativ la capul matriței, similar unei pompe de dozare. Temperatura de aici nu trebuie să fie mai mică decât temperatura de plastificare și este, în general, puțin mai mare.
